Traian Băsescu, reacţie după eliberarea fratelui său
Tribunalul Constanța a respins recursul formulat de procurori față de decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu, acesta fiind eliberat din penitenciarul Poarta Albă, unde a fost încarcerat. Duminică seară, Traian Băsescu a spus că fratele său îşi va apăra drepturile la CEDO.
Fostul preşedinte a ajuns în platoul România TV, duminică, 17 septembrie, direct de la Constanţa, unde s-a întâlnit cu fratele său.
„Încearcă să-şi restabilească viaţa normală. După o discuţie lungă şi foarte sinceră, spune că niciodată nu a primit bani de la Bercea. (...) Procurorul DNA susţinea că nu iese la muncă. Dar nu putea fizic”, a spus Băsescu.
„Mie îmi pare rău că el a sesizat problema cu familia Bercea în 2011, direct la Parchetul General, şi nu s-a ocupat nimeni de ea până nu s-a ajuns la arestare. Trebuie prevenit un astfel de eveniment. Dar a trecut, s-a terminat, asta e", a declarat fostul preşedinte, care a precizat că fratele său îşi va apăra drepturile la CEDO. „Astfel de episoade nu trebuie să se mai întâmple", a spus Băsescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News