Preşedintele Traian Băsescu a avertizat, sâmbătă, la începutul întrevederii de la Cotroceni cu delegaţia FMI, că Europa este încă în criză, iar pericolul amplificării acesteia este mare.
"Tocmai am încheiat întâlnirea cu şefii de stat şi de guvern din UE (vineri, la Bruxelles, la lucrările Consiliului European, n.r.). Ei probabil ştiu mai bine decât alţii că Europa este încă în criză. Povestea care apare în ziare şi la televiziune despre revenirea economiei încă nu este realitate", a spus Băsescu. „Trebuie să fim prudenţi în perioada următoare, altfel există riscul ca această criză economică să revină, aproape pentru toate statele, nu doar pentru România“, a spus şeful statului.
Potrivit lui Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, instituţia a avut nişte negocieri foarte dure cu unele autorităţi de la noi din ţară, dar s-a înţeles foarte bine cu BNR. " Am cooperat foarte bine cu BNR şi ministerul de finanţe", a declarat Jeffrey Franks.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?