Data actualizării:
Data publicării:

Traian Băsescu: Pensii de 80 de mii de lei. Așa ceva este inadmisibil!

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Traian Băsescu
Sursă foto: Facebook Traian Băsescu

Traian Băsescu, preşedinte al României între 2004 şi 2014, a vorbit despre pensiile speciale care uneori ajung să fie uriașe.

"Dacă din punct de vedere al acordării acestor pensii, lucrurile sunt în regulă, nu se iau banii de la pensionarii contributori, pe de altă parte, dimensiunile unora dintre aceste pensii sunt absolut nejustificate. Pensii de 30, 40 de mii de lei, 50 de mii de lei. Unii, prin artificii legislative, promovate tot de miniștri, nu de altcineva, de oamenii politici au fost promovate, prin diverse artificii au ajuns să aibă pensii mult mai mari decât salariile mari pe care le-au avut înainte de pensionare.

Deci este un alt aspect care trebuie discutat și aici chiar nu există justificare să se ajungă la pensii de 60 de mii, 70 de mii și 80 de mii de lei, prin transfer de la bugetul de stat, în condițiile în care și bugetul de stat, chiar dacă nu e fondul de pensii, și bugetul de stat este tot din contribuțiile românilor, nu din altă parte. Nu înțeleg de ce ar trebui să contribui eu sau dvs. ca să existe niște pensii de 80 de mii de lei. Așa ceva este inadmisibil!", a declarat Traian Băsescu la RealitateaPlus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel