Traian Băsescu nu susţine comasarea alegerilor, fără reorganizarea teritorială: „Nu mi-o asum“
O eventuală comasare a alegerilor este justificată numai în contextul reorganizării teritoriale, în caz contrar aceasta reprezentând doar o problemă a coaliţiei aflată la guvernare, susţine preşedintele Preşedintele a declarat, la emisiunea „După 20 de ani“ de la Pro TV, că nu susţine comasarea alegerilor, dacă aceasta nu este o măsură justificatănu s-a declarat un susţinător al comasării alegerilor dacă nu este o măsură justificată. Declaraţia a fost făcută în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro Tv.
„Nu sunt un suporter al măsurii. Dacă partidele din arcul guvernamental ar fi spus hai să amânăm localele odata cu legislativele şi facem reorganizare administrativă ar fi fost o bună justificare. Ar exista o justificare perfectă dacă ar spune că le amână până la reorganizare pentru a reduce cheltuielile în teritoriu, altfel e o problema a lor, pe care nu mi-o asum. Sunt politician dar nu înseamnă că trebuie să gândim toţi la fel. Mă deranjeaza când deciziile sunt influenţate de partid în detrimetrul intersului naţional“, a spus Traian Băsescu.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că alegerile comasate vor avea loc în luna noiembrie a anului 2012, dând asigurări că acest lucru se va întâmpla cu certitudine, indiferent dacă opoziţia este sau nu de acord.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News