Traian Băsescu: "Mă impresionează neplăcut transformarea doamnei Kovesi"
Traian Băsescu nu o iartă pe Laura Codruţa Kovesi din cauza spectacolului cătuşelor făcut de către DNA. Într-o intervenție la România TV, fostul președinte îi aduce laude lui Daniel Morar, fostul președinte al DNA, actual judecător al CCR.
Despre Laura Codruţa Kovesi a spus că aceasta, pe când era la Bruxelles ca reprezentant pentru MCV, nu ştiu să fi avut vreun plan. Probabil şi le-a făcut după ce s-a întors. Când vorbeşte şi spune am indisponibilizat bunuri în valoare de 400 de milioane cu care se puteau face 400 de kilometri de autostrăzi, se puteau da pensii...
A intrat într-un discurs populist pe care altă dată îl făceau oamenii politici. Dar uneori ne fură valul. Mă impresionează neplăcut transformarea doamnei Kovesi într-un om care e toată ziua cu declaraţiile şi e foarte pasionat de interviuri. Ceea ce Morar făcea foarte rar şi era expresia unui procuror-şef: decent, foarte rar ieşea la declaraţii şi în public.
[citeste si]
"Morar a fost tipul de procuror harnic şi extrem de exigent cu probele. Nu mi-a plăcut când a avut spectacole cu arestările de la Ministerul de Interne. Nu-mi plac anchetele spectacol. DNA în timpul lui Daniel Morar a fost o instituţie sobră, chiar dacă la un moment dat a mai exagerat. În mandatul lui Morar, SRI a avut un rol minimal. Ma impresionează neplăcut tranformarea lui Kovesi. E pasionată de imagine, dă interviuri. Morar era decent şi atent la tot ce spune.", a spus Băsescu la RTV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News