Astfel, în dosarul în care cinci membri ai familiei Anghel sunt judecaţi pentru că l-au şantajat pe Mircea Băsescu, vor fi audiaţi în calitate de martori soţia şi copiii lui Mircea Băsescu, respectiv Doiniţa, Dragoş şi Raluca, întrucât aceştia, apreciază procurorii, ar putea oferi informaţii utile în dosar. Judecătorii au respins în schimb cererile cu privire la audierea lui Traian Băsescu şi Dorel Onaca.
Cu toate acestea, problemele nu dispar pentru Traian Băsescu, iar avocatul Lucian Bolcaș le explică în rândurile de mai jos.
"Problema este în felul următor: sunt două dosare ale lui Mircea Băsescu: un dosar în care el reclamă un șantaj și în acesta nu s-au admis martori pentru inculpați, dar în schimb s-au admis copios pentru Mircea Băsescu, soția, copiii și așa mai departe.
Mai există un dosar; cel cu traficul de influență în care există apărarea celor care sunt inculpați în primul dosar în care poate să fie cerută din nou audierea lui Băsescu. Deci sunt două dosare distincte. De ce a fost scos Traian Băsescu din prima ecuație? În primul rând ca să li se înlăture inculpaților orice fel de mijloace de probă. În al doilea rând, pentru a fi favorizat Mircea Băsescu care-și audiază soția și copiii în sprijinul susținerilor lui", a spus avocatul Lucian Bolcaș contactat de DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor