Traian Băsescu, convorbire cu Joseph Biden despre situația din Ucraina
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Traian Băsescu a discutat, vineri, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, cei doi lideri constatând cu "preocupare" că orice intervenţie rusă în Ucraina ar fi o încălcare a reglementărilor internaţionale, conform unui comunicat al Casei Albe.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, preşedintele Traian Băsescu şi vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, au constatat cu preocupare că orice intervenţie rusă în Ucraina ar fi o încălcare a reglementărilor internaţionale. Preşedintele României şi vicepreşedintele american au vorbit şi despre relaţiile bilatarale, dar şi summitul NATO programat în septembrie în Marea Abritanie. Cei doi lideri au discutat despre contribuţiile valoroase pe care România le are în domeniul securităţii internaţionale, se mai arată în comunicatul emis de Casa Albe.

Vicepreşedintele Statelor Unite şi preşedintele României au fost de acord că planurile de apărare ale NATO trebuie să fie complete şi să poată răspunde ameninţărilor provenind din estul, sudul şi sud-estul Alianţei.

Tiruri ale armatei ucrainene au "distrus" în mare parte o coloană de blindate de transport trupe care a pătruns pe teritoriul Ucrainei din Rusia în cursul nopții de joi spre vineri, a anunțat președinția ucraineană, citată de AFP și Reuters.

Citește și: Reacția Rusiei despre atacul convoiului militar de pe teritoriul ucrainean

Pe de altă parte, MAE rus a acuzat Ucraina că încearcă să împiedice misiunea umanitară a Rusiei în estul Ucrainei și a cerut o încetare a focului în regiune.

"Atragem atenția asupra intensificării acute a acțiunii militare a forțelor ucrainene ce pare a avea scopul de a opri deplasarea, cu care Kievul a fost de acord, a unui convoi umanitar peste granița ruso-ucraineană", se precizează într-un comunicat al MAE rus.

Miniştrii de externe ai statelor UE au cerut vineri Rusiei să 'înceteze imediat orice formă de ostilitate' la frontiera cu Ucraina, în contextul în care Kievul a anunţat că a distrus în mare parte vehiculele blindate ruse pătrunse pe teritoriul său, relatează AFP şi Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel