Traian Băsescu, atac la Crin Antonescu și la Constituție
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp

Traian Băsescu a atacat, luni,  Comisia de revizuire a Constituției cu adresă directă la președintele acesteia, Crin Antonescu. Discursul președintelui a fost prilejuit de depunerea jurământului celor trei noi judecători ai Curții Constituționale, respectiv, Daniel Morar, Mona Pivniceru și Valer Dorneanu.

După depunerea jurământului de noii judecători ai Curții Constituționale, Traian Băsescu nu a scăpat ocazia de a-l ataca pe președintele Comisiei de revizuire a Constituției, Crin Antonescu.

"Vreau să subliniez, nu pentru că aş critica pe cineva, dar în faţa judecătorilor CC am obligaţia să spun ce gândesc. Revizuirea Constituţiei în baza referendumului din 2009 era singura justificare a acestei revizuire. Ceea ce se face în momentul de faţă nu are decât rostul de a complica funcţionarea statului. (...) Aş spune că revizuirea actuală reprezintă un risc de blocare a statului", a susţinut preşedintele Băsescu, în timp ce președintele comisiei parlamentare de revizuire a Constituției, Crin Antonescu, era primul om din stânga sa.

 "Constituţia nu dă soluţii nici pentru familie, nici pentru referendum, nici pentru multe alte detalii. (...) Nu ştim unde vrem să ajungem exact", a mai spus Băsescu.

 El a mai afirmat că proiectul actual al Constituţiei "nu înseamnă simplificarea statului, şi complicarea lui".

 "Am şi o altă îngrijorare: dacă un referendum poate fi considerat un simplu sondaj. (...) Cred că sondajele sunt pentru casele de sondaj, iar referendumul exprimă suveranitatea poporului, aşa cum se spune în Constituţie. Este una din marile mele îngrijorări şi voi reacţiona decent, dar voi reacţiona la neluarea în considerare a referendumului din 2009", a mai spus Băsescu.

       

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel