România, calificată în premieră în turneul final al competiție pe echipe, Billie Jean King Cup, și-a aflat, marți, adversara cu care se va confrunta în Sevilla, în perioada 12-20 noiembrie, într-un nou format, eliminatoriu.
În urma tragerii la sorți, care a avut loc la Londra, România va întâlni reprezentativa Japoniei, aceasta fiind prima întâlnire între cele două echipe. Dacă va trece de această fază, ”tricolorele” vor întâlni reprezentativa Italiei, finalista de anul trecut, care va evolua direct în turul al doilea.
Potrivit tragerii la sorți, pe partea de tablou a României vor mai fi meciurile dintre Polonia și Spania, iar învingătoarea se va întâlni în sferturile de finală cu Cehia, beneficiara unui wild-card. Câștigătoarea dintre acestea va întâlni în semifinală învingătoarea dintre Italia și România/Japonia.
Pe cealaltă parte a tabloului, Canada, care este campioana en-titre va avea primul tur liber, urmând să joace în ”sferturi” împotriva învingătoarei dintre Germania și Marea Britanie.
Australia va avea, de asemenea, tur liber, urmând să joace, în sferturile de finală împotriva învingătoarei dintre Slovacia și SUA.
Cele două sfert-finaliste se vor confrunta pentru un loc în semifinalele competiției.
The 2024 Billie Jean King Cup Finals Draw is set ????
— Billie Jean King Cup (@BJKCup) April 30, 2024
12-20 November, Seville, Spain ????#BJKCup pic.twitter.com/gawprVtGRF
Turneul inaugural va avea loc de marți 12 până joi 14 noiembrie, urmat de sferturile de finală de vineri 15 până duminică 17 noiembrie.
Semifinalele vor avea loc în perioada luni 18-marți 19 noiembrie, iar finala Cupei Billie Jean King 2024 va avea loc miercuri 20 noiembrie, se arată pe site-ul oficial al BJK Cup.
România în BJK Cup
România s-a calificat, în premieră, în turneul final după ce în urmă cu trei săptămâni a câștigat în fața reprezentativei Ucrainei, cu scorul de 3-2, după ce în prima zi a întâlnirii era condusă cu 2-0.
Cele trei puncte ale României au fost aduse de Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, care au făcut echipă și în meciul de dublu, meci decisiv.
Reamintim că cea mai bună performanță a României în competiția feminină pe echipe a fost în 2019, când s-a oprit în semifinalele Fed Cup (cum se numea atunci, schimbarea numelui și al formatului având loc în 2021) jucate, în deplasare, cu Franța, după un meci dramatic în decisivul întâlnirii.
Citește și: Turneul final al Billie Jean King Cup, într-un nou format, cu tablou eliminatoriu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Dovadă de respect pentru România. Momentul în care Ambasadorul coreean Rim Kap-soo ne vorbește limba
- Conferința Universităților (IV): Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă