Data actualizării:
Data publicării:

TRAGEDIE SIUTGHIOL. Laura Vizireanu și Gabriela Camelia Harton, fotografie emoționantă

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Doi piloţi din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI şi două cadre medicale aparţinând SMURD Constanţa şi-au pierdut viaţa, luni, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în lacul Siutghiol din judeţul Constanţa.

VEZI ȘI: ACCIDENT AVIATIC SIUTGHIOL. Mesajul transmis de Gabriel Oprea 

Medicul Vizireanu Laura de la SMURD Constanţa avea 39 de ani, iar asistenta medicală Gabriela Camelia Harton avea 38 de ani şi lucra la SMURD din anul 2008.

Radu Tudor, pe blogul său, a publicat o fotografie cu eroinele SMURD de la Constanța adăugând câteva rânduri emoționante.

"Eroinele SMURD de la Constanța: medicul Laura Vizireanu (stânga) și asistentul medical Gabriela Camelia Harton. Fotografie din timpul misiunii medicale de Crăciun – Decembrie 2013. Dumnezeu să le odihnească!", a scris jurnalistul Antena 3 pe blog.

Asistenta aflase cu puțin timp înainte de tragedie că este însărcinată

Gabriela Camelia Harton a aflat cu puțin timp înainte de a efectua zborul de luni că este însărcinată și îi spunea soțului ei în mesaje cât este de fericită. "Iubi, decolăm spre Kogălniceanu. Eram sigură că e pozitiv", este ultimul mesaj pe care bărbatul l-a primit de la asistentă înainte ca aceasta să se piardă în apele reci ale lacului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel