Tragedie în Munții Alpi. Șase persoane au murit
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Foto: time.com
Foto: time.com
Șase alpiniști au fost uciși sâmbată de o avalanșă care a măturat un grup de zece oameni la peste 3.300 de metri deasupra nivelului mării, în zona Monte Nevoso, la granița Italiei cu Austria, informează Agerpres.

"Operațiunile de salvare sunt încă în curs de desfășurare, bilanțul fiind încă doar parțial", au declarat sursele citate, care au precizat că avalanșa a rănit și alți alpiniști.

Dimineața târziu o enormă masă de zăpada a lovit brutal grupul de alpiniști, care se găseau aproape de vârful Monte Nevoso, cunoscut și sub numele de Schneebiger Nock, din Valea Aurina, situată în regiunea Alto Adige, din nord-estul Italiei. 

Trei elicoptere au fost trimise în zonă, dar operațiunile de salvare se dovedesc complicate din cauza altitudinii ridicate (vârful Monte Nevoso este situat la 3.358 metri), aparatele de zbor fiind alimentate cu foarte puțin combustibil pentru se mișca mai ușor.

Avertizarea pentru risc de avalanșă a fost în acest weekend în Alpii italieni de numai gradul doi pe o scară de cinci trepte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel