"Am observat că acest anunţ a fost transmis de ministrul Justiţiei. Dacă astăzi ministrul Justiţiei a făcut anunţul, întreb care este asumarea pe care dna Birchall şi-o face privind modul cum funcţionează sistemul. Cred că pentru a evita orice controversă în opinia publică, este nevoie de transparenţă, claritate, lipsă de dubii. Trebuie publicată metodologia prin care s-a făcut expertizarea, calitatea materialului expertizat, procentajul de probabilitate al expertizei cu privire la posiblitatea de a găsi material biologic detectabil ADN în condiţiile de incinerare al unui corp", a declarat Victor Alistar la Antena 3.
Oana Zamfir, reacţie imediată
"Staţi puţin, dle Alistar, dumneavoastră vă îndoiţi că noi în această seară avem o variantă reală?” a intervenit Oana Zamfir.
"Nu mă îndoiesc de nimic, nici nu confirm nimic. Nu am competenţa profesională de rigoare, nu mă îndoiesc de nimic şi nu confirm nimic. Ce consider eu că este necesar este să avem transparenţă cu privire la metodologie, calitatea materialului detectabil ADN, clarificarea faptului dacă în acel butoi avem materiale care au fost carbonizate în aceeaşi perioadă de timp, pentru că dacă carbonizezi tot ce înseamnă ţesut moale trebuie să verifici dacă în acele condiţii mai există şi alt material biologic.” a răspuns Victor Alistar.
”Pentru că dumneavoastră susţineţi ceea ce susţine întregul mediu online. Dacă dumneavoastră, membru al CSM-ului, vă îndoiţi, cine trebuie să facă lumină în această problemă?", i-a replicat Oana Zamfir.
”Nu mă îndoiesc, dar informaţiile date sunt insuficiente. Avem nevoie de transparență completă, nu e un secret național", a mai spus membrul CSM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva