Data publicării:

Tragedia de la Caracal - PNL solicită desecretizarea apelurilor la 112

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul liberal Florin Roman susține că PNL a solicitat desecretizarea apelurior la 112., pe care Alexandra le-a făcut înainte de dispariție.

Alegeri prezidentiale 2024

PNL solicită desecretizarea apelurilor făcute prin 112 în cazul tragediei de la Caracal, afirmă deputatul liberal Florin Roman, apreciind că aceste înregistrări "sunt dovada că adevărul nu poate fi ascuns".

"Oricât de şocante ar fi aceste înregistrări, ele sunt dovada că adevărul nu poate fi ascuns. Opinia publică din România este minţită în continuare aruncându-se pe piaţă tot soiul de fake-news-uri, menite să distragă atenţia de la incompetenţa crasă a unor funcţionari ai statului. Înregistrările sunt considerate a fi secrete pentru simplu motiv că reflectă un adevăr şi o emoţie, care cu siguranţă vor bulversa opinia publică. Nimic nu este mai important decât aflarea adevărului şi tragerea la răspundere a vinovaţilor. Mizeria autorităţilor, incompetenţa lor, indiferenţa şi cinismul nu pot fi ascunse sub preş", precizează Roman într-un comunicat de presă transmis luni.

Toți vinovații să plătească

În opinia sa, publicarea înregistrărilor nu are cum să încurce ancheta penală, "ci dimpotrivă, poate da sentimentul că vor plăti toţi cei vinovaţi".

"Se mizează probabil pe faptul că odată cu trecerea valului de emoţie, vinovaţii vor scăpa. Se înşeală amarnic. Înregistrările nu vor şoca doar România, ci o lume întreagă. Motivul invocat pentru secretizare este fals, nu are susţinere juridică, ci dimpotrivă duce la aflarea adevărului. Fac un apel către conducătorii MAI să se abţină de la declaraţii mincinoase. Şi să se roage pentru sufletul unui copil chinuit ucis de multă, multă incompetenţă!", adaugă Roman, conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel