Trăgătorul din Washington "auzea voci" și suferea de paranoia
Autorul atacului de la baza navală din Washington, Aaron Alexis (34 de ani), avea o serie de probleme psihice, printre care și paranoia. Totodată, acesta susținea că aude voci în capul său.
Oficiali ai autorităților americane au declarat pentru Associated Press că "fostul soldat al armatei marine americane responsabil pentru atacul armat din baza navală din Washington avea mai multe probleme mintale, precum paranoia sau tulburări ale somnului". Totodată, acesta auzea voci în capul său, mai spun oficialii citați de agenție.
Un raport al poliției americane spune că prietenii săi îl descriau pe Aaron drept un suflet pașnic care practica budismul. Același raport arată însă că s-a mai întâmplat cel puțin o dată ca acesta să aibă accese necontrolate de furie.
Aaron Alexis a deschis focul, luni, la istorica bază navală din capitala Statelor Unite ale Americii, omorând 13 persoane. Ultima dintre ele, grav rănită, a decedat în drum spre spital. Afro-americanul a fost ucis de polițiști.
Înainte de atac Aaron Alexis a fost angajat ca un antreprenor tehnic la baza navală din Washington.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News