Traficul rutier restricţionat în Capitală în timpul protestelor de miercuri. Află rutele ocolitoare
Traficul rutier în Capitală se va restricţiona, miercuri, în zona centrală în care se vor desfăşura protestele Sanitas şi ale CNSLR-Frăţia, la care sunt aşteptate aproximativ 20.000 de persoane.
Traficul rutier se va restricţiona între orele 9.00 şi 15.30 pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Bulevardul Regina Elisabeta, între orele 14.00 şi 19.30 pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei şi respectiv, între orele 13.00 şi 16.00 pe bulevardele Nicolae Bălcescu, Gh. Magheru, Lascar Catargiu, între Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, sens Piaţa Victoriei, informează Mediafax
În acest context, autobuzele liniilor RATB din zona centrală vor circula conform indicaţiilor agenţilor de poliţie.
Liniile 131, 301 şi 331 vor funcţiona pe traseul de bază până la intersecţia Calea Dorobanţilor/Bd. Dacia, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Dacia, până la Piaţa Romană, cu întoarcere în giraţie.
Liniile 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268 şi 368 vor funcţiona pe traseul de bază până la intersecţia Str. Ştirbei Vodă/Str. Luterană, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri prin Str. Luterană, Str. G-ral Budişteanu, Bd. Dacia, Piaţa Romană, Bd. Gh. Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Universităţii, cu întoarcere pe Bd. Regina Elisabeta, Bd. M. Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor, apoi traseul actual.
Linia 300 va funcţiona pe traseul de bază, între Clăbucet şi intersecţia Bd. Ion Mihalache/Str. Buzeşti (Piaţa Victoriei), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, prin Str. Buzeşti, Calea Griviţei, Bd. Dacia, Piaţa Romană, cu întoarcere la sensul giratoriu.
Linia 381 va funcţiona pe traseul de bază numai între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Universităţii, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri până la Piaţa C.A. Rosetti.
Linia 783 va funcţiona pe sensul spre Aeroportul Internaţional Henri Coandă, de la Piaţa Universităţii pe Bd. Carol I, Cal. Moşilor, Bucur Obor, Şos. Ştefan cel Mare, Calea Dorobanţilor, Bd. Constantin Prezan, Şos. Kiseleff, apoi traseul de bază, iar pe sensul spre Piaţa Unirii, de la Piaţa Arcul de Triumf prin Bd. C-tin Prezan, Calea Dorobanţilor, Bd. Dacia, Piaţa Romană, apoi traseul de bază.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News