Data publicării:
Trafic oprit, marţi, mai multe ore, la Azuga, pe podul de pe DN1
Veşti proaste pentru cei care au planificat să se deplaseze, marţi, pe DN1 - Valea Prahovei.
Marți, 06.07.2021, în intervalul orar 10:00 – 13:00, circulația rutieră va fi închisă pe DN 1, podul peste pârâul Azuga (km 135+332), pentru montarea celor două grinzi de pe partea stângă a podului.
Pe perioada lucrărilor, circulația se va desfășura alternativ pe podul metalic existent, conform planșei.
Care este termenul de finalizare
Podul de la Azuga a fost construit în 1936, iar ultima consolidare s-a făcut în urmă cu 24 de ani. Între timp, fluxurile de trafic au crescut considerabil. Reamintim că tranzitarea punctului de lucru pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone este interzisă, conform informațiilor transmise anterior de CNAIR. Consultările pe această temă cu transportatorii s-au desfășurat pe o perioadă de circa 5 luni, transmite CNAIR.
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor menționate anterior, între Ploiești si Brașov, va fi deviată pe DN1A, pe ambele sensuri, pe traseul: DN1 - DN1A Centura Ploiești – DN1A – Intersecția DN1A cu DN1 Săcele.
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, între Ploiești și punctul de lucru (km 135+332) se va desfășura pe DN1 conform reglementărilor legale în vigoare (O.M.T. – M.A.I. nr. 647 – 127/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu mtma ≥ 7,50 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane pe DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov și O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare).
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, între Brașov și punctul de lucru (km 135+332) se va desfășura pe DN1 conform reglementărilor legale în vigoare (O.M.T. – M.A.I. nr. 647 – 127/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu mtma ≥ 7,50 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane pe DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov și O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare).
Termenul-limită de finalizare a lucrărilor este 15.12.2021, însă, în urma unor discuții aplicate cu antreprenorul, se vor face demersuri pentru încheierea mai rapidă a acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News