Trafic de droguri. Tineri de 20 și 21 de ani, reținuți
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Incatusat
Incatusat
Doi tineri au fost reţinuţi şi acuzaţi de trafic de droguri după ce au fost depistaţi de poliţişti cu 110 grame de canabis asupra lor, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu. 

Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu, sub coordonarea DIICOT, Biroul Teritorial Giurgiu, au probat activitatea infracţională a două persoane bănuite că aveau ca preocupare infracţională traficul de canabis.

'Doi tineri, cu vârste de 20, respectiv 21 de ani, ambii din judeţul Vâlcea, au fost depistaţi de poliţişti, conducând un autoturism, pe raza localităţii Găiseni, judeţul Giurgiu, având asupra lor aproximativ 110 grame de canabis; cei doi tineri au fost reţinuţi. Drogurile, ce ar fi fost achiziţionate din Bucureşti şi urmau să fie comercializate în judeţul Vâlcea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor', se arată în comunicatul de presă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor rutieri din cadrul Biroului de Poliţie Autostrăzi A1.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fapte prevăzute şi pedepsite de legea 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel