Data publicării:
Trafic blocat pe DN1B. Accident grav
Traficul rutier este oprit vineri dimineaţa pe DN1B, din cauza unui accident rutier.
Accident rutier pe DN1B, vineri dimineaţa. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autotren şi un autoturism traficul este blocat pe DN1B Buzău – Mizil, la kilometrul 22. În urma evenimentului o persoană a fost rănită grav.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul şef Mihai Drăghiciu, a menţionat că traficul rutier este blocat pe raza localităţii buzoiene Istriţa de Jos. În urma evenimentului rutier o persoană a fost încarcerată.
"Un autoturism care circula de la Buzău la Ploieşti a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotren. În urma impactului, şoferul care era singur în autoturism a fost rănit grav, este în comă", conform IPJ Buzău.
Autorităţile reamintesc că, în perioada 21 iunie – 6 iulie 2018, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, în zona localităţii Belinţ (judeţul Timiş) se vor executa anumite lucrări la partea carosabilă. Din acest motiv, pe tronsonul kilometric 468+500 de metri – 463+500 de metri, traficul rutier va fi deviat de pe sensul către Deva pe sensul către Nădlac.
Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere neplăcute, conducătorii auto sunt sfătuiţi să sporească atenţia la volan, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să reducă viteza în zona de efectuare a reparaţiilor semnalizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News