Data actualizării:
Data publicării:

Tradițiile la care nu vor să renunțe românii din Italia. Gheorghe Cristescu: Prin muzică şi dans, copiii învaţă şi limba română

Autor: Ciprian Dumitrache | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Milioane de români au ales să trăiească în afara României. În mare parte este vorba de oamenii activi din punct de vedere social, oameni tineri, activi care și-au clădit familii și un viitor cert în afara țării mamă. 

Invitatul emisiunii Cultura de acasă. Românii încotro?, Gheorghe Cristescu, președintele Centrului Român pentru Integrare și Tradiții din Italia, a prezentat o serie de evenimente și activități organizate pentru și împreună cu românii din Italia. 

”În programa școlilor de sâmbătă și duminică am prevăzut ca în fiecare sărbătoare religioasă românească sau națională, copiii să pregătească câte o serbare tematică. Feedback-ul a fost că au venit părinții să colinde cu copii. Cu departamentul am cumpărat peste 40 de costume și au venit și părinții să solicite costume. Deci am promovat aproape toate tradițiile de peste an, în baza unui calendar școlar și al evenimentelor care se succed. În 9 localități avem șase grupuri de copii, grupuri folclorice, muzică și dansuri. Mi s-a părut că învățând muzica și dansul, se poate spune că învață și limba română.

Avem o problemă pe linie culturală cu participarea civică la viața societății. Românii din străinătate încă nu s-au obișnuit să meargă să voteze”, a declarat Gheorghe Cristescu, președintele Centrului Român pentru Integrare și Tradiții din Italia.

Care sunt soluțiile social-culturale pentru a întări legăturile românilor din diaspora?

”Agregarea românilor în activități culturale din amploare. Am făcut 6 festivaluri în colaborare cu mai multe asociații și la aceste festivaluri am observat o agregare care continuă. De exemplu, în cadrul unui eveniment, am citit rezoluția de la Alba Iulia și oamenii au avut răbdare. 6-7 minute au ascultat cu interes toți. Ceea ce înseamnă că, agregându-ne împreună, putem depăși aceste lipsuri”, a concluzionat Gheorghe Cristescu.

Youtube video image

 

Citește și:

Câţi români trăiesc în afara ţării. Radu Cosma, DRP: Vorbim de a doua Românie

Radu Cosma, director Direcţia proiecte pentru diaspora şi comunităţi istorice, Departamentul pentru Românii de pretutindeni a subliniat faptul că Diaspora ar trebui privită ca o a doua Românie, din moment ce numărul celor plecaţi în afară sporeşte de la un an la altul.

"Vorbim despre o a doua Românie care include comunităţile istorice din Ungaria, Ucraina, Serbia, Macedonia, Grecia dar si diaspora cu un fenomen pe care nu îl cunoşteam până în 1990. Din relatările celor mai în vârstă care au părăsit România din cvasimotive, în special motive politice, comunităţile româneşti din diaspora erau unele puţin numeroase dar consistente şi coagulate. Era foarte mare accent pus pe calitate, pe elite, pe o viaţă intelectuală consistentă. Iar după '90 suntem martorii unui fenomen îngrijorător al migraţiei economice, în sensul că România a ajuns, după unele cifre şi estimări conform Ministerului de Externe, peste 5,7 milioane de români plecaţi din ţară. Având în vedere că sunt şi români proveniţi din spaţiul ex-sovietic care au primit cetăţenie română, dar şi cetăţeni români care domiciliază în state din Occident fără documente legale, ajungem la o cifră mult mai însemnată.", a transmis acesta. 

Citește mai mult AICI.

CITEŞTE ŞI "Se vedea că suntem de mâna a doua". Radu Cosma anunţă schimbări mari la nivelul diasporei: Suntem mândri că suntem români

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel