Praznicul Sfântului Dumitru vine cu o serie de tradiții transmise în popor din generație în generație.

Expertă în folclor, etnologul Iulia Gorneanu a oferit o imagine de ansamblu a tradițiilor cu rădăcini precreștine din spațiul rural al României. La praznicul Sfântului Dumitru, comunitățile păstorești petreceau noaptea ca pe o mare sărbătoare, fiind făcută aici asemănarea dintre Revelionul modern și praznicul bisericesc. 

”Pentru comunitățile păstorești, noaptea de 25 octombrie avea însemnătatea pe care o are Revelionul pentru noi. Stâlp de hotar între cele două anotimpuri pastorale, sărbătoarea celebra moartea şi renaşterea lui Sâmedru/Sumedru, divinitate de origine indo-europeană, protectoare a tagmei oierilor și străjer al timpului. În calendarele populare, Sâmedru este nu numai început de anotimp, ci şi început de An Nou iar împreună cu Sângiorz, fratele lui, împarte anul pastoral în două anotimpuri: iarna şi vara. În unele sate, tributare încă oieritului, pe un rug format din mai multe straturi de cetină, se înalță un brad, apoi se aprinde ca o torță spre cer. Bătrânii spun că anul ce vine va fi cu atât mai bogat, cu cât focul se va înălţa mai aproape de cer”, a scris etnologul pe pagina sa de socializare. 

Focul purificator și hora din sat. Copii sar peste jăratecul focului

Focul de tabără care arde în noaptea de Sâmedru are rol purificator pentru cei tineri și copii. 

”“Hai la focul de Sâmedru!” este mai mult decât un îndemn, este chemarea care spintecă noaptea, obligându-i pe oameni să împlinească ritualul. Femeile împart pomeni de sufletul morților, copiii aleargă în jurul focului, formând cercuri apotropaice, bărbații aruncă tăciuni aprinși peste grădini, într-o străveche invocare a astrului ce se pregătește să intre în iarnă. Vine apoi „Hora lui Sâmedru”, dans circular, solar, care deschide marea petrecere prin care oamenii intră în iarna pastorală.

Cum își vrăjesc fetele de măritat ursitul

Ca la multele praznice de peste an, este nelipsit elementul erosului. Fetele de măritat își invocă soarta și fac farmece și descântece pentru a-și apropia ursitul. 

Ceremonia urmează același scenariu violent al morţii şi renaşterii divinității îmbătrânite la sfârșit de an. Astfel, Sâmedru, asemenea Zeului–An, este nemuritor prin regenerare ciclică. Dacă în noaptea de 24 decembrie se arde un butuc în vatră, substitut al lui Crăciun, zeu solar autohton a cărui moarte şi renaştere era sărbătorită în apropierea solstiţiului de iarnă, în Noaptea de Sâmedru este incinerat un brad, arborele sacru al românilor, prezent în toate ritualurile de trecere. Când focul se potolește, copiii sar peste el pentru a fi feriți de boli iar feciorii pentru a-și dezlega cununiile. Fetele de măritat îl invocă și îl vrăjesc pentru a fi iubite: “cum sar scânteile din jăratic, așa să scânteie și inima lui…

În unele sate se aprind focuri în crucile drumurilor, la hotare, pe malul apelor, precum și în toate locurile în care ar putea sălășui duhurile necurate. Acest obicei atestă faptul că, pe lângă priveghiul ritualic despre care am vorbit, există credința că la Sâmedru, cerul se deschide și sufletele morților se întorc acasă, unele dintre ele putându-se preschimba în strigoi, moroi, vârcolaci… Din acest motiv, este obligatorie atât prezența focului ca element purificator și apotropaic în zonele consacrate ca fiind vulnerabile, cât și împărțirea ofrandelor pentru Moși, în sâmbăta ce precede sărbătoarea Sâmedrului”, a mai explicat Gorneanu. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News