Crăciunul celebrează de circa  2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate atât de copii, cât şi de cei mari.

 Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti", festivalul naşterii invincibilului Soare.

 În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

 În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie "zi sfântă" într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă.

 Naşterea Domnului este anunţată la noi în ţară prin colinde, iar primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, sunt copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu turte numite "Scutecelele lui Hristos".

 Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.

 Colindatul era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele, scrie Mediafax.

 Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este "Jesus refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparţine lui Ritson şi datează din 1410.

 Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

 În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

 În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

Despre spiriduși și renii lui Moș Crăciun

 Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

 Rudolph este cel mai celebru ren al Moşului, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

 Un obicei specific Sărbătorilor de iarnă este acela de de a primi vizita preotului în casele noastre în ajunul Naşterii Domnului şi în ajunul Bobotezei pentru comunicarea directă a mesajului sărbătorilor printr-o comuniune caldă între credincioşi şi membrii Bisericii.

 În Bucovina există credinţa că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă. De aceea, în preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate.

Fetele, pentru a-şi vedea ursitorul, pun peste noapte sub fereastră, câte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni şi va gusta şi fata îl va vedea.

 Semnificația bradului în tradiția românilor

Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, ei numindu-se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este datină prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

Nelipsit la Crăciun din casele noastre, bradul deţine de fapt în cultura populară românească funcţii funerare: este fie substitutului miresei sau mirelui, în cazul morţii unui tânăr necăsătorit, fie dubletul vegetal al defunctului. Bradul împodobit mai este folosit la nunţi, şi precede venirea alaiului mirelui la casa miresei.

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News