Data publicării:
TPBI prelungește duminică noaptea programul liniilor 40, 55, 86, 104 și 335 și deviază trei linii, pentru meciul România – Andorra
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile 40, 55, 86, 104 și 335 să funcționeze cu un program de circulație prelungit până la ora 00.30 în seara zilei de duminică, 15.10.2023, pentru a asigura transportul spectatorilor care asistă la meciul de fotbal România – Andorra, programat pe „Arena Națională”.
De asemenea, în ziua de duminică, 15.10.2023, începând cu ora 15.00, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, liniile care au capătul la „Arena Națională” vor fi deviate astfel:
Liniile de troleibuz 86 și 90 vor funcționa între terminalul „Dridu” - respectiv (pe traseul modificat pentru Maratonul Internațional București) terminalul „Piața Rosetti” - și intersecția Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
Linia de autobuz 143 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Bd. Pierre de Coubertin/ Str. Vatra Luminoasă, apoi pe un traseu modificat pe Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News