Toyota îşi suspendă producţia în Rusia, invocând probleme de aprovizionare
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Toyota a anunţat, joi, suspendarea 'până la noi ordine' a producţiei în Rusia cu începere de vineri, precum şi a importurilor în ţară, invocând 'întreruperile în lanţul de aprovizionare' legate de conflictul ruso-ucrainean, transmite AFP. 

Uzina sa din Sankt Petersburg a produs anul trecut 80.000 de vehicule, în principal pentru piaţa locală, şi are 'aproximativ 2.600 de angajaţi', a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt de la Toyota, ale cărei vânzări în Rusia sunt marginale la scara grupului.

'Întreruperile în lanţul de aprovizionare' la care se referă grupul într-un comunicat sunt legate de invadarea Ucrainei de către Moscova şi de sancţiunile internaţionale care au căzut de atunci asupra Rusiei, a confirmat purtătoarea de cuvânt. Toyota a declarat în comunicatul său că 'urmăreşte evoluţiile în curs din Ucraina cu îngrijorare mare pentru siguranţa populaţiei ucrainene' şi 'sperând o revenire la pace cât mai curând posibil'.

Vezi și: Harta războiului din Ucraina după șapte zile. Chirieac: O rachetă, un tanc distrus. Dacă nu cade Kiev, Putin nu a câștigat nimic

'Fiind o companie cu operaţiuni în Ucraina şi Rusia, prioritatea noastră în gestionarea acestei crize este să asigurăm securitatea tuturor membrilor echipei noastre, a personalului din vânzări şi a partenerilor din lanţul de aprovizionare', a adăugat grupul. 'Celelalte operaţiuni de producţie şi vânzări din restul Europei nu sunt afectate', a precizat acesta.

Alţi producători auto japonezi, printre care Honda şi Mazda, au oprit temporar exportul de vehicule sau piese în Rusia din cauza sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei, potrivit media locale. O purtătoare de cuvânt a Nissan, grup cu o uzină la Sankt Petersburg, a declarat joi pentru AFP că producţia acesteia continuă pentru moment, 'urmărind îndeaproape' evoluţia situaţiei, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel