Data publicării:

Toxic, cuvântul anului 2018. Dicționarul Oxford, explicații

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Dicţionarul Oxford a desemnat ''toxic'' cuvântul anului 2018, după ce acest adjectiv a devenit ''o etichetă pentru subiectele cele mai discutate ale anului'', de la dezbaterea despre Brexit, la ecologie sau masculinitate, relatează vineri Xinhua.

Dicţionarul a indicat o creştere cu 45% a căutărilor acestui cuvânt pe site-ul său şi precizează că adjectivul a reuşit să capteze cel mai bine "etosul, spiritul sau preocupările" lui 2018 datorită scopului în care este folosit.

Cuvântul anului, mult mai puternic decât alte expresii 

Toxic a devansat alte expresii nominalizate precum big dick energy (încredere în sine) sau gammon (termen peiorativ, folosit în special în Marea Britanie, care se referă la persoane care se înroşesc la faţă când dezbat pătimaş subiecte politice), potrivit dicţionarului.

Dicţionarul Oxford a precizat că mişcarea Me Too a adus în prim-plan masculinitatea toxică, în timp ce în politică "termenul a fost folosit în retorica, politicile, agenda liderilor şi guvernelor din lumea întreagă".

Ce își propune cuvântul anului

Cuvântul anului desemnat de Oxford îşi propune "să reflecte anul care se apropie de final în domeniul lingvistic". În 2017, a fost desemnat youthquake, care semnifică "schimbare importantă culturală, politică sau socială produsă de acţiunile sau influenţa tinerilor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel