Data publicării:

Totul Verde a curățat spațiile verzi din Sectorul 4

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Gabi Boholț
Foto: Gabi Boholț

Vremea bună din această perioadă parcă îndeamnă tot mai mult la activități gospodărești exterioare. Este un moment prielnic de curățenie generală, în pregătirea campaniei de primăvară care se apropie din ce în ce mai mult.

Aceasta este și strategia celor de la Totul Verde. care au ieșit la treaba, în efective tot mai mari, în zonele verzi ale secorului 4. “Și dacă vine iarna iar, pe noi ne prinde pregătiți, cu curățenia făcută. Ne va fi mai ușor apoi, la primăvară”, ne-a explicat unul dintre managerii de zonă ai societății.

Astfel de imagini au devenit o obișnuință, mai ales pe șoseaua Giurgiului ori pe Bulevardul Constantin Brîncoveanu. Peste tot s-a greblat, s-a măturat, ori s-au strâns frunzele. ”Zilele însorite din ultima perioadă i-au scos pe copii și pe părinți în parcurile și locurile de joacă de la noi din sector. Colegii de la TotulVerde. mențin atât curățenia în aceste spații, cât și buna funcționare a aparatelor de joacă pentru ca cei mici să fie în siguranță atunci când le folosesc. Să încercăm cu toții, pe cât posibil, să le respectăm munca și să încercăm să avem grijă de echipamentele din aceste locuri de joacă”, scrie pe pagina sa de socializare Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Cu toate că meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu vreme severă iar temperaturile scad cu mult sub 0 grade, angajații Totul Verde. se vor afla pe teren, iar în cazul în care ninsoarea va cădea în București, utilajele sunt pregătite să intervină pe străzile din sector. (Foto: Gabi Boholț)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel