Data publicării:

Torje, salvatorul

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
catalin anton
catalin anton

Prea multe n-ar fi de spus după victoria logică, naturală, normală în faţa unei naţionale a Luxemburgului, care până la urmă tot din amatori este formată.

E drept că în startul partidei de vineri ne-a trecut glonţul pe la urechi şi era să ne facem, ca de obicei, viaţa grea. Ce a ieşit clar în evidenţă, a fost forma extraordinară în care se află „Piticul atomic”, Gabi Torje. Fostul dinamovist, ce-or să-l mai regrete alde Borcea de acum încolo, a fost scânteia de care avea nevoie echipa naţională. Omul care a făcut diferenţa. Păcat că acum, când aveam mai mare nevoie de el, în meciul de marţi cu Franţa, proaspătul „italian” va absenta din cauza cumulului de cartonaşe galbene.

„Cocoşii” au de ce să răsufle uşuraţi. Şi a mai fost ceva care a sărit în ochi: egoismul lui Marica. Frustrat că nu a primit banderola de căpitan, „Neamţul” a vrut cu tot dinadinsul să iasă în evidenţă, în detrimentul colectivului. Şi n-a făcut nimic bun.

Cele trei puncte obţinute în Marele Ducat nu ne-a mişcat însă de pe locul 4 al grupei. Victoria Bosniei în Belarus le-a consolidat poziţia ex-iugoslavilor pe treapta a doua a podiumului. Stăm la mâna rezultatelor altora mulţumită „grelei moşteniri” lăsate de Răzvan Lucescu, cea mai proastă alegere a lui Mircea Sandu de la Cornel Dinu, în 1992, până în prezent.

Iluzia unei eventuale calificări la barajul pentru Europene este subţire ca o foaie de ceapă. Piţurcă ar trebui să uite de ea, chiar dacă prima de 800.000 de euro pentru prezenţa la Euro nu e uşor de ignorat. Încet, încet, vom uita de fandosesile lui Mutu şi vom vedea că există viaţă şi după ce „Briliantul” nu mai este convocat la naţională. Caracterele contează mai mult. „Tricolorii” sunt obligaţi să-şi caute un alt lider, gen Hagi, dacă va fi posibil. Este singura soluţie de a ridica fotbalul românesc din mocirla în care s-a afundat după retragerea machedonului. În rest, marţi, allez la Roumanie!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel