Torționarul Alexandru Vișinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare și degradare militară
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp

Magistrații Curții de Apel au decis, vineri, condamnarea lui Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă,  la 20 de ani de închisoare și degradare militară, acesta având gradul de locotenent colonel în rezervă.

Procurorii au cerut instanţei o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Alexandru Vişinescu, maximul prevăzut de vechiul Cod penal pentru tratamente neomenoase.

În noul Cod penal, acestei infracţiuni îi corespunde cea de crime împotriva umanităţii, ce are prevăzută pedeapsa de închisoare pe viaţă, însă, cum Vişinescu are peste 65 de ani, nu se putea cere o astfel de pedeapsă.

Astfel, procurorii au cerut pedeapsa mai favorabilă de 25 de ani de închisoare, încadrând faptele conform vechiului Cod penal.

Decizia nu este definitivă. Ea poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentanţii Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului spun că torţionarul s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politic.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic".

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme.

Alexandru Vișinescu trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel