Topul greșelilor Uniunii Social Liberale
La un an de la alegerile parlamentare, Uniunea Social Liberală se confruntă cu critici în cascadă ale Occidentului și dezavuare populară pentru acțiunile legislative. Cu o majoritate mamut, USL a înregistrat eșecuri strategice majore. Traian Băsescu a reușit să pună piedici celor mai importante proiecte ale Uniunii. În acest timp, liderii Ponta și Antonescu au dat înapoi de multe ori în disputa cu Băsescu, au fost ezitanți și s-au ocupat cu faultarea reciprocă.
În cele mai tensionate și importante momente, liderii USL au preferat să se atace reciproc. Premierul Victor Ponta fugea uneori de răspundere, în timp ce Antonescu încerca să-și lase partenerii în off-side pentru a-și crește scorul la alegerile prezidențiale. Au fost timizi în lupta cu Traian Băsescu deși electoratul i-a votat în proporție copleșitoare pentru a demantela regimul bine înrădăcinat al președintelui. N-au făcut-o imediat după începerea mandatului, când relațiile cu partenerii internaționali reintraseră în normalitate și când se aflau pe un val imens de popularitate.
Trei greșeli importante:
1. Legea referendumului a fost adoptată de Camera Deputaților pe 29 mai 2013. După contestațiile la CCR depuse de Opoziție și Băsescu, modificările privind actul normativ au ajuns la președintele Băsescu pe 5 decembrie, ceea ce face improbabilă comasarea prezidențialelor cu plebiscitul în 2014. USL a așteptat mult până să acționeze cu votul pe revizuirea acestei legi. Putea să o facă imediat în ianuarie și n-ar mai fi ajuns în situația unei crize a calendarului politic.
2. Codul insolvenței. Criticile pentru o lege sau un articol de lege vin de la sine atunci când sunt introduse pe șest sau fără dezbatere publică. O astfel de manevră imprimă un caracter dubios oricărei inițiative. Nu e de mirare că instituțiile mass-media au reacționat ferm când a fost inclus controversatul alineat 3 al art. 81 din Codul Insolvenței, care condamna televiziunile, ziarele și radio-urile aflate în insolvență la faliment. Mișcarea părea una țintită. Avocatul Poporului s-a sesizat după ce i s-au făcut mai multe reproșuri, iar articolul în cauză a sfârșit prin a fi declarat neconstituțional de către CCR. Nu înainte ca USL-ului să-și aducă mari prejudicii politice de imagine.
3. Modificările la Codul Penal au adus în România nuanțe ale verii din 2012. Președintele și presa apropiată lui clamează o lovitură de stat, partenerii internaționali îi urechează pe liderii USL, iar Băsescu face retorica de "v-am zis eu". La fel, amendamentele aduse celor două legi ale Codului Penal s-au făcut la ceas de noapte, în taină, dorindu-se o secretomanie absolută. Printr-o mișcarea amatoricească au fost înghesuite la vot în ziua imediat următoare. Parlamentul a devenit în aceste 12 luni una dintre cele mai impopulare instituții ale statului. Revizuirea Codului Penal a desăvârșit această statistică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News