Topul companiilor cu cele mai mari datorii către Bugetul de stat
Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat lista firmelor cu cele mai mari datorii către bugetul de stat, la finalul trimestrului trei din 2013. Cei mai mari datornici ai țării sunt Galaxy Tobacco, European Food, Poșta Română, Electrocentrale București și Rompetrol Downstream, scrie În total, cinci companii au acumulat datorii la Bugetul de stat de aproape 1,3 miliarde de lei.
1. Firma Galaxy Tobacco - obligațiile scadente până la 30 septembrie 2013 totalizau 564,2 milioane de lei, dintre care accize - 237 milioane de lei și 246 milioane de lei reprezentând dobânzi și penalități. Firma a primit, însă, înlesniri la plată.
2. European Food - este în executare silită pentru obligații restante de aproape 277 de milioane de lei către Bugetul de stat, din care TVA - 176,3 milioane de lei și dobânzi și penalități de 100 de milioane de lei.
3. Poșta Română - a primit înlesniri la plată pentru obligații restante de 190,7 milioane de lei, din care aproape jumătate reprezintă dobânzi și penalități.
4. Electrocentrale București - se află în executare silită pentru obligații restante de 146,8 milioane de lei, cea mai mare parte - 142,7 milioane de lei - reprezentând impozit pe profit.
5. Rompetrol Downstream - a primit înlesniri la plată, având obligații restante de 115,2 milioane de lei la categoria "alte impozite și taxe".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News