Urmărește emisiunea live
Data publicării:

TOP ZODII. Lor le priește izolarea. Cine se vindecă sufletește

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

În general, printre cele douăsprezece zodii sunt unele care iubesc singurătatea, liniștea sau izolarea.

Alegeri prezidentiale 2024

Însă, în acest an, când o mare parte din populație trebuie să se izoleze din cauza pandemiei de COVID-19, unele semne astrologice sunt mult mai bine aspectate. Adică fac mai bine față și vor reuși să renască după ridicarea restricțiilor. 

Vărsător

Până pe 22 martie, au avut pentru o bună bucată de timp, în casa a 12-a a izolării, următoarele planete: Marte, Jupiter, Saturn, Pluto. Deci chiar aveau nevoie de retragere, de înstrăinare, de a rupe legături. Deși sunt sociabili, în 2020, nu s-ar fi simțit deloc bine în preajma grupurilor mari de oameni. Pe ei îi ajută distanțarea socială. Cu alte cuvinte, ei își încarcă bateriile acum și își vindecă rănile sufletești. 

Pești

Nativii acestui semn au în comun acceptarea incertitudinii și speranța în vremuri grele. Lor le lipsesc claritatea și pragmatismul. Dar abundă în credința că totul va fi bine. Sunt puțin supărați pentru că aveau multe invitații la evenimentele prietenilor apropiați, dar trec repede peste. Și visează că lucrurile se vor schimba într-un mod pozitiv, în ciuda faptului că Saturn le va tranzita casa fricilor în următoarele luni. 

Gemeni

În acest moment, casa renașterii sau a transformării radicale este tranzitată de către Marte, Jupiter și Pluto. Se vor plânge, se vor victimiza, vor fi foarte pesimiști. Însă în sinea lor știu foarte bine că au nevoie să se regăsească și că nu ar fi avut cum să facă asta în alte condiții. Acum observă vulnerabilitatea ființei umane și își dau seama cât de important este să fii autentic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel