Data publicării:

Top gesturi care te condamnă la concediere

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
loc-munca
loc-munca

Alegeri prezidentiale 2024

Chiar dacă ești un angajat exemplar, există anumite mutări care îți pot sabota cariera . Ai grijă să eviți următoarele greșeli dacă vrei să îți păstrezi locul de muncă!

 Îți vorbești șeful de rău

Sub nicio formă nu ar trebui să îl vorbești de rău pe șeful, indiferent dacă te afli în compania colegilor sau a altcuiva. Nu poți să știi până unde poate ajunge un zvon de îndată ce a fost lansat. Poveștile suculente au tendința de a circula repede și nu te mira dacă în câteva zile șeful te cheamă la o discuție.

Lași dovezi scrise

Orice e-mail, postare pe Facebook sau mesaj pe Messenger trece prin serverul companiei, asa ca poate, eventual, să fie adus la cunostința șefului. Chiar dacă alegi să ștergi dovada de pe calculalatorul tău, va exista întotdeauna o copie, așa că alege să nu te ocupi de chestiuni personale și să eviți mesajele în care te plângi de colegi, șef sau condițiile de la locul de muncă.

Relații amoroase cu angajații competiției

Dacă ai o relație cu un angajat de la o companie concurentă, s-ar putea ca șeful să se teamă că încalci clauza de confidențialitate, întrucât în cuplu sunt inevitabile discuțiile despre locul de muncă.

Lipsa de organizare

Dacă șeful și colegii ajung să nu mai aibă încredere în tine pentru că una spui și alta faci, fiindcă suferi de lipsă cronică de organizare, șansele să fii concediat cresc considerabil.

Minciuna distruge credibilitateaDacă ești prinsă cu minciuna, chiar dacă nu poate fi dovedită, credibilitatea ta scade considerabil și șansele să o recapeți sunt mici. Chiar dacă te comporți exemplar pe viitor, vei fi întotdeauna cea în care nu poți avea 100% încredere.Îți prelungești nepermis de mult pauza de masăDacă angajatorul a decis că ai voie o oră pauză de masă, iar tu te duci să faci cumpărături sau să te ocupi de alte lucruri personale și te întorci peste 2 ore, nu te mira dacă te pune pe lista concedierilor. De ce? Da, e drept, îți faci munca așa cum trebuie, dar prelungind pauza de masă practic furi de la angajator, fiindcă el te plătește pentru 8 ore, iar tu îi oferi doar 7, ceea ce înseamnă că îl tragi pe sfoară.Îți cauți un alt loc de muncă pe rețelele de socializareEste de preferat să îți găsești un nou loc de muncă atunci când ai deja unul, pentru a nu rămâne pe bară prea mult timp. Cu toate acestea, ar fi de preferat să o faci în mod discret și să nu postezi pe rețelele de socializare că te-ai săturat de postul actual și că îți cauți cu disperare altceva. Asadar, nu lua de bună expresia ,,a da sfoară în țară" cand începi căutările. Atenție și la contul de LinkedIn! Orice actualizare poate da de bănuit și s-ar putea să rămâi fără job mai devreme decât ți-ai fi dorit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel