TOP CINEMA Animaţia "Abominable'' debutează pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul de animaţie "Abominable" a intrat pe prima poziţie a box-office-ului nord-american în acest weekend, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, citată de AFP.
Produs de studiourile DreamWorks şi Pearl (China), Abominable spune povestea adolescentei Yi, care întâlneşte pe acoperişul apartamentului său o creatură fantastică, un Yeti rătăcit în metropola chineză Shanghai. Fetiţa porneşte, împreună cu prietenii săi puşi pe şotii Jin şi Peng, într-o călătorie fantastică, la finalul căreia Yeti urmează să-şi reîntâlnească familia pe cel mai înalt vârf de pe Terra, Everest. Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, cei trei prieteni trebuie să se ferească de Burnish, un om bogat care doreşte să-l captureze pe Yeti, şi de zoologul Dr. Zara.
Pelicula, cu încasări de 20,9 milioane de dolari de vineri până duminică, este regizată de Jill Culton şi Todd Wilderman, iar vocile personajelor sunt asigurate de actorii Chloe Bennet, Albert Tsai, Tenzing Norgay Trainor, Eddie Izzard, Sarah Paulson, Tsai Chin şi Michelle Wong.
"Downton Abbey", adaptarea pentru marile ecrane a îndrăgitului serial de televiziune care urmăreşte peripeţiile familiei aristocratice Crawley şi ale servitorilor săi, figurează în cel de-al doilea weekend de prezenţă în cinematografe pe poziţia a doua, în cădere un loc, cu încasări de 14,5 milioane de dolari.
Hustlers, povestea unor femei care practică striptease-ul şi fură clienţi bogaţi de pe Wall Street, cu Jennifer Lopez, Constance Wu şi Cardi B în rolurile principale, completează podiumul în această săptămână, cu 11,5 milioane de dolari în încasări.
Pe poziţia a patra regăsim It: Chapter Two, un sequel al filmului horror It (2017), adaptat după un roman al scriitorului Stephen King, cu încasări de 10,4 milioane de dolari.
"Ad Astra", odiseea spaţială în care Brad Pitt interpretează un astronaut aflat în căutarea tatălui său, cade pe locul al cincilea de pe poziţia a doua în săptămâna precedentă, obţinând încasări de 10,1 milioane de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News