TONI GREBLĂ (CCR), DNA. Lucian Șova, deputat PSD, audiat la DNA, în dosarul lui Toni Greblă
Deputatul PSD Lucian Șova este audiat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul în care este urmărit penal alături de judecătorul Curții Constituționale a României (CCR), Toni Greblă.
Deputatul PSD Lucian Şova a ajuns la sediul DNA în jurul orei 15.00 şi nu a făcut nicio declaraţie.
La DNA a fost audiat joi şi judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă. El a precizat că a oferit noi lămuriri anchetatorilor în legătură cu acuzaţiile care i se aduc şi va face acest lucru ori de câte ori este nevoie. Toni Greblă a arătat că ştie că situaţia în care se află afectează imaginea Curţii Constituţionale, dar că nu se poate dezice de finul său, Ion Bîrcină.
"Bîrcină este prietenul şi finul meu, şi nu pot acum să mă dezic de el, chiar dacă, din punct de vedere al imaginii, sunt de acord că nu a produs cea mai bună imagine din lume", a spus Toni Greblă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News