Data publicării:

Tomac (PMP): Doi senatori, trădare pe 30 de arginţi

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp
Eugen Tomac
Eugen Tomac

Eugen Tomac, liderul PMP,  a spus că doi senatori au trădat partidul pe 30 de arginţi şi s-au predat PSD.

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat marţi că există o disperare şi o preocupare a majorităţii de a racola parlamentari.

'Am făcut o analiză privind situaţia prin care am trecut la Senat, acolo unde doi colegi senatori care au intrat pe listele PMP în Senatul României au vândut partidul pe 30 de arginţi şi s-au predat la PSD. Înţelegem că e mare disperare în PSD şi că există o preocupare a majorităţii de a racola parlamentari. Suntem conştienţi de misiunea pe care o avem şi am stabilit să mergem uniţi mai departe împreună şi sperăm că această poftă a PSD de a racola parlamentari să înceteze. Suntem un partid care a intrat pe picioarele lui în Parlament, avem oameni valoroşi şi determinaţi în a continua proiectele preşedintelui Traian Băsescu aici în sânul PMP', a afirmat Tomac după şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

Echipă întărită

El a spus că, după Congresul extraordinar din 16 iunie, PMP va avea o echipă întărită.

'Suntem convinşi că, împreună cu ceilalţi parteneri de bună credinţă, vom putea construi o alternativă credibilă la măcelul şi dezmăţul pe care îl desfăşoară la ora actuală majoritatea parlamentară. Sperăm ca la Congresul din 16 iunie să vă putem prezenta o echipă unită şi o viziune despre priorităţile PMP pentru ţară', a adăugat Tomac. Grupul PMP din Senat s-a desfiinţat după ce doi senatori, Ion Ganea şi Iustin Talpoş, au trecut la PSD.

Vezi şi: PMP, președinție. Radu Cristescu: Mă gândesc serios să candidez

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel