Tom Hanks, despre lupta sa cu coronavirusul: Simțeam că ceva crapă în mine. Oboseală zdrobitoare
Actorul american Tom Hanks, în vârstă de 64 de ani, a povestit prin ce a trecut după ce a fost infectat cu noul coronavirus în luna martie și a descris cum au resimțit simptomele atât el, cât și soția lui.
Într-un interviu pentru The Late Show, prezentat de Stephen Colbert, Tom Hanks a explicat că el și soția lui, Rita Wilson (63 de ani), au avut simptome foarte diferite după ce au contactat virusul în timpul unei călătorii în Australia, potrivit Daily Mail.
În urma diagnosticării, cei doi au fost internați, ulterior petrecându-și perioada de carantină într-o casă închiriată.
Actorul spune că, în cazul său, boala s-a manifestat ca o oboseală extremă, simțindu-și oasele ”de parcă ar fi fost făcute din biscuiți”, în timp ce soția sa a avut febra mare, dureri de cap și și-a pierdut simțul mirosului.
”De fiecare dată când mă mișcam simțeam că ceva crapă în mine. Simțeam o oboseală zdrobitoare”, a mai spus Hanks.
Tom Hanks a precizat că i-a luat aproape nouă zile să se recupereze. Întrebat cum se simte atunci când vede persoane care nu poartă mască, Hanks a spus categoric că ”este chiar cel mai simplu lucru pe care îl poți face”, adăugând că, pentru protecția sa și a altora, el poartă bandană și își spală mâinile cât mai des, încearcă să păstreze o distanță sigură față de alte persoane. Totodată, actorul a spus că a donat plasmă pentru a putea ajuta și alte persoane care se confruntă cu boala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News