Data publicării:
Tolontan pune semnul egal între Ponta și Udrea
Jurnalistul Cătălin Tolontan a spus că nu este nicio diferență între Elena Udrea și Victor Ponta.
Ziaristul a făcut referire la pozele selfie pe care le-au făcut Elena Udrea cu Traian Băsescu, respectiv premierul țării cu Lotul național de gimnastică.
"Era inevitabil. Când Elena Udrea l-a adus pe Traian Băsescu pe post de mascotă electorală, ea mare și el soldățel de plumb la tribună, în acel selfie de neuitat, a fost clar că și adversarii vor scoate armele. Și le-au scos. La Antena 3, lotul național de gimnastică a fost adus în platou cu Victor Ponta și cu alți politicieni PSD. Doar PSD! S-a vorbit mult, genul de ceremonial faaantastic! La cererea Marianei Bitang, s-au dublat pe loc premiile elevilor care au cîștigat Olimpiada Internațională de chimie. Foarte bine!
VEZI ȘI: Selfie Gâdea - Ponta. Cine mai apare în poză - FOTO
Apoi s-au pozat la invitația lui Mihai Gâdea, "suntem prea mulți ca să facem un selfie", dar uite nu chiar așa de mulți de au intrat în selfie, "va deveni cel mai share-uit selfie din istorie".
Când l-am criticat pe Alin Petrache pentru că-și netezește calea spre șefia COSR, n-am crezut că se va ajunge ca Belu să folosească aceeași pușcă, dar de calibru infinit mai mare. "Sper ca la ambele alegeri să iasă așa cum vreau eu", i-a spus, la final, Victor Ponta lui Belu, adăugând că se gândește și la alegerile COSR. Nu era nevoie să sublinieze, am înțeles cu toții pe cine sprijină, în ciuda elogiilor de formă lansate pentru contracandidații Lipă și Petrache! Selfie, selfie, dar mimăm fair-play-ul", a fost o parte din mesajul postat de Cătălin Tolontan pe blogul personal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News