"Este greşită opinia celor care credeau că odată cu demisia vicepremierului Kelemen Hunor, coroborată cu rămânerea la guvernare a UDMR-ului senatorului Verestóy Attila, Uniunea a atins cel mai jos nivel al evoluţiei sale", spune Tokes într-un comunicat citat de Mediafax.
Tokes este unul dintre fondatorii UDMR și fost președinte de onoare al Uniunii.
"Cei care susţin asta probabil se înşală, pentru că, iată, UDMR continuă să alunece în jos: o propune oficial în funcţia de ministru al Culturii şi de vicepremier pe Biró Rozália, perdanta scaunului de viceprimar în municipiul Oradea", afirmă Tokes.
Lazlo Tokes, care este şi preşedintele CNMT, mai spune că propunerea Rozaliei Biro dovedeşte "neseriozitatea" UDMR, lipsa de ataşament a liderilor acestei formaţiuni faţă de maghiarii din România, dar şi indiferenţa lor faţă de soarta ţării.
ROZALIA BIRO, nominalizarea UDMR pentru Ministerul Culturii. Probleme cu ANI
"Propunerea «şefei organizaţiei de femei» a partidului într-o poziţie atât de importantă în stat denotă neseriozitatea cu care oficialii UDMR se raporteză la alegătorii lor, demonstrează cât de mult ţin la comunitatea maghiară din Transilvania, cât de mult doresc succesul României şi al locuitorilor ei. Atât Ardealul, cât şi România merită mai mult", adaugă Laszlo Tokes.
Despre Rozalia Biro, Tokes a afirmat în trecut că, împreună cu liderul UDMR Bihor, Alexandru Kiss, şi cu preşedintele executiv al organizaţiei judeţene, deputatul Szabo Odon, conduce Fundaţia Mecena, "care a deturnat 1,3 milioane forinţi", oferiţi la finele anilor 1990 de Guvernul de la Budapesta pentru construirea Centrului Cultural "Ady Endre" în judeţul Satu Mare, folosind doar o parte din bani pentru construirea la Oradea a unui "centru de petreceri" şi neputând justifica cheltuirea a 1,2 milioane de forinţi.
Rozalia Biro are 49 de ani, iar în 2012 a fost aleasă senator într-un colegiu din judeţul Bihor în care majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, după ce în perioada 2004-2012 a fost viceprimar al municipiului Oradea. Din anul 2007 este preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, fiind aleasă atunci în locul avocatului Frunda Gyorgy, iar din 2013 este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro