Data publicării:

Tokes, despre Tudose, în PE: A amenințat maghiarii cu spânzurătoarea

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Tokes-Laszlo-PE
Tokes-Laszlo-PE

Eurodeputatul Laszlo Tokes a cerut cuvântul în PE, unde a făcut afirmații incredibile. 

Laszlo Tokes a declarat, după ce a cerut cuvântul în PE, că liderii europeni trebuie să ia atitudine împotriva lui Mihai Tudose. El a afirmat că Mihai Tudose are un discurs xenofob şi intimidant, plin de ură la adresa minorităţilor din România: ”Domnule preşedinte, dragi colegi. Acum 450 de ani, în 1568, în Transilvania, acum parte a României, pentru prima dată, la nivel global, libertatea conştiinţei şi religiei au fost recunoscute prin lege, astăzi una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene” a început Tokes.

[citeste si]

Eurodeputatul a continuat prin a preciza că Mihai Tudose i-a amenințat pe maghiari: ”În contrast cu toleranţa religioasă, proclamată la acea vreme, primul ministrul român Mihai Tudose a ameninţat săptămâna trecută maghiarii cu spânzurătoarea pentru că au iniţiat un dialog pentru autonomia minorităţilor şi că au îndrăznit să arboreze steagul Ţinutului Secuiesc”, potrivit Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel