Toate tunurile pe Becali. Cluburile din Superligă ies la atac, după derapajul finanţatorului FCSB. I-a făcut "sclavi"
Gigi Becali a vrut să forţeze FRF să renunţe la regula U21 din Superligă şi a anunţat, luni, că 16 cluburi se opun. La vot, însă, mai bine de jumătate din cluburile din România au respins propunerea, iar Becali a catalogat toţi adversarii FCSB-ului drept "sclavi".
"Am vrut să văd eu cu cine suntem în asociația asta, că suntem 16. Am vrut să văd sclavii dacă există și cine sunt. Și cine sunt trădătorii. Eu, ce am vrut, nu am putut să realizez. Burleanu l-a învins pe Becali. Am supus la vot. Noi nu cerem de la Burleanu, îi dăm ordin lui Burleanu. Am văzut sclavii.", a afirmat Becali.
"Nenea Șucu, sclav. Care se dă patron de mobilă și se dă deștept pe la televizor, că el vorbește în funcție de nu știu ce regulamente. El se dă deștept, dar vrea să fie sclav. El, Șucu, care el e patron, vrea să fie sclav. Băi, sclavule, atunci, de Șucule!", a mai spus patronul roș-albaștrilor.
Cluburile care nu au susţinut propunerea lui Gigi Becali au reacţionat rapid
"Nu cred că era nevoie de astfel derapaje cum au fost cele de azi ale domnului Becali. Eu consider că viitorul fotbalului românesc trebuie clădit pe performanţă şi competenţă, iar lucruri de acest gen trebuie să rămână de domeniul trecutului. Aceste declaraţii ţin mai mult de Vechiul Testament, iar domnul Becali ca un creştin practicant ce este n-ar trebui să promoveze astfel de comportamente. Noi n-am apucat să discutăm intern, dar vom sesiza şi noi forurile abilitate ca urmare a acestor declaraţii. Mi se par nişte declaraţii care nu îşi au locul în 2023. A fost interesant la Adunarea Generală, domnul Becali a încercat să îi convingă pe conducători să voteze într-un anumit sens, dar a reuşit contrariul. Eu sincer vă spun că dacă nu ar fi avut acele încercări poate că demersul dumnealui avea mai multe şanse de reuşită. În schimb, oricum ulterior era nevoie de aprobarea FRF, tot ceea ce puteam noi să facem era o propunere", a afirmat Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, prezent, marţi, la tragerea la sorţi a programului ediţiei 2023-2024 a Superligii.
Bogdan Bălănescu, directorul general al lui FC Voluntari, nu crede, însă, că finanţatorul FCSB va fi sancţionat.
"Fiecare declară, se comportă şi jigneşte cum crede. Noi, clubul FC Voluntari, ne-am văzut interesul. Oricum, să nu creadă cineva că dacă se vota eliminarea regulii U21 la LPF se şi schimba automat regulamentul. Ne-a spus că suntem trădători... dar noi ne-am trezit azi în şedinţă cu această discuţie despre regula U21. Sunt convins că reacţia sa va rămâne fără repercusiuni, dar asta e lumea fotbalului în care trăim", a afirmat Bălănescu, citat de Agerpres.
Daniel Niculae anunţă măsuri.
"Reacţia domnului Gigi Becali a fost suburbană. A fost coborât foarte, foarte mult nivelul. E un limbaj de cea mai joasă speţă. Să apari la televizor şi să vorbeşti în halul ăsta... Şi nu e prima dată. Abaterile acestea pe care le-a avut domnul Becali de-a lungul timpului nu au fost niciodată un exemplu. Fiecare club încearcă să schimbe ceva, să vină cu ceva în plus, ceva pozitiv, pentru a schimba percepţia oamenilor, iar aceştia să prindă iar încredere în fotbalul românesc. Pentru că suporterul şi-a pierdut încrederea în conducători, în jucători şi aşa mai departe", a spus Niculae.
"O să luăm măsuri împotriva acestor declaraţii ale domnului Becali. Ne vom gândi. Sclavi sunt la dânsul la palat sau la dânsul acasă. Nu e bine dacă ne întoarcem pe vremea sclaviei. O să avem şi noi o reacţie cât de curând. Normal că am vorbit şi cu domnul Şucu... îl vedeţi pe dânsul să aibă o reacţie asemănătoare? Sau măcar 10%? Reacţia e dezgust şi greaţă. Luptele domnului cu Becali cu federaţia sau cu cine se luptă, sunt ale dânsului. Toţi încercăm să atragem oameni competenţi care să ajute fotbalul şi sportul românesc şi apar astfel de manifestări care nu îşi au locul în societate. De aceea fotbalul românesc este unde este. Ăsta e încă un exemplu. Când vrei să schimbi ceva normal e să vii la masa negocierilor. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, venind doar din partea unuia sau altuia. Aşa puteam şi noi să mergem să punem presiune... dar lucrurile nu se fac aşa", a adăugat Daniel Niculae.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News