Data publicării:

TOATE evenimentele Microsoft vor fi exclusiv digitale până în iulie 2021

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Microsoft plănuiește ca toate evenimentele sale interne și externe să fie exclusiv digitale până în iulie 2021, din cauza pandemiei Covid-19.

Microsoft plănuiește ca toate evenimentele sale interne și externe să fie exclusiv digitale până în iulie 2021, din cauza pandemiei Covid-19, conform The Verge. Producătorul de software a dezvăluit deja că evenimentul Build va fi online, nu în Seattle, SUA, așa cum era plănuit inițial. Acum, această orientare exclusiv digitală a Microsoft se va extinde mai bine de un an.

Acest lucru înseamnă că Microsoft Ignite se va desfășura tot digital, în septembrie 2020. În plus, prezența companiei americane la Computex 2020, conferință reprogramată pentru septembrie în speranța liniștii restricțiilor, nu va include un eveniment fizic.

Unele conferințe strângeau la un loc 70.000 de persoane

Microsoft a anulat și partea față în față a evenimentului Inspire, conferință pentru parteneri care trebuia să aibă loc în iulie. Compania încă nu a decis dacă evenimentul se va mai ține digital sau nu.

Conferințele Build, Inspire și Ignite aveau 5.000, 40.000 și respectiv 25.000 de participanți, așa că impactul deciziei este unul important. În plus, evenimentele Surface din acest an nu vor putea fi desfășurate cu spectatori. La data scrierii acestui articol, situația lansării noului Xbox Series X este încă necunoscută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel