Toast cu avocado și ou poșat. Cel mai bun mic dejun
Dacă vrei un mic dejun rapid, sățios și foarte hrănitor, îți recomandăm toastul cu avocado și ou poșat.
Ingrediente
4 felii pâine prăjită
4 ouă
1 lingură oţet
4 avocado
zeamă de lămâie
chilli
sare
Cum se prepară
Mai întâi vom prăji feliile de pâine. Tăiem avocado în două, îndepărtăm sâmburele, apoi scobim tot miezul cu ajutorul unei linguri. Stropim cu puţină zeamă de lămâie, ca să nu oxideze, şi apoi pasăm cu o furculiţă, scrie caietulcuretete.ro. Adăugăm sare şi zeama de lămâie după gust. Aşezăm pasta de avocado astfel obţinută pe feliile de pâine.
Pregătim apoi ouăle posate. Punem la fiert circa un litru de apă, în care adăugăm jumătate linguriţă de sare şi o lingură de oţet. Când apa clocoteşte, lăsăm focul la minim, cu o lingură amestecăm în apă astfel încât să se formeze un vârtej şi dăm drumul oului în mijlocul vârtejului, cu grijă să nu se împrăştie în apă. Spargeţi oul în prealabil într-o ceşcuţă şi apoi îi daţi drumul în apă.
Lăsăm oul patru minute, apoi le scoatem cu grijă, cu ajutorul unei supiere şi le aşezăm pe feliile de pâine prăjită, peste avocado. Înţepăm puţin în mijloc ouăle, cu un cuţit, astfel încât să curgă gălbenuşul, şi presaram deasupra puţin chilli sau piper mozaic proaspăt măcinat.
Avocado poate fi la fel de delicios și într-o altă rețetă decât cea cu oul poșat. Așadar, iată cum se face renumitul guacamole:
Ingrediente
- 3 bucăți de avocado – decojite și zdrobite
- sucul de la 1 lime
- o linguriță sare
- ½ cană ceapă tocată mărunt
- 2 roșii tocate
- o linguriță usturoi pisat
- un praf de piper
Cum se prepară
Într-un bol mediu pune avocado pisat, sucul de lime și sarea și amestecă bine, potrivit retete.unica.ro. Adaugă roșiile, usturoiul și piperul și amestecă până ce sunt toate bine încorporate. Pune guacamole la frigider pentru o oră pentru o aromă mai intensă sau îl poți servi imediat!
PONT: Cum faci să se coacă mai repede un avocado
Există câteva metode simple prin care poți accelera procesul de coacere a unui avocado.
Folosirea unei pungi de hârtie
Pune fructul de avocado într-o pungă de hârtie maro împreună cu un măr sau o banană. Aceste fructe eliberează etilenă, un gaz care accelerează coacerea. Închide punga și păstreaz-o la temperatura camerei. Avocadoul ar trebui să se coacă în 1-3 zile.
Încălzirea la cuptor
Înfășoară avocadoul într-o folie de aluminiu și pune-l într-un cuptor preîncălzit la 90°C (200°F) timp de 10-15 minute. Verifică des avocado-ul pentru a te asigura că nu se gătește prea mult. Această metodă nu va aduce același rezultat ca o coacere naturală, dar poate fi utilă în situații de urgență.
Folosirea unui cuptor cu microunde
Taie avocadoul în jumătate, îndepărtează sâmburele și acoperă fiecare jumătate cu folie de plastic. Pune-le în cuptorul cu microunde pentru 30 de secunde la putere mare. Dacă nu este suficient de copt, repetă procesul în intervale de 30 de secunde până ajungi la consistența dorită.
Lăsarea la temperatura camerei
Dacă nu te grăbești, poți lăsa avocadoul să se coacă natural la temperatura camerei, departe de lumina directă a soarelui. Acest proces poate dura câteva zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News