„Trecând peste discursul politic sau din alte interese, mesajul pe care vreau să îl transmit, nu în faţa dumneavoastră astăzi, ci prin activităţile pe care le desfăşurăm la Ministerul Justiţiei este acela de revenire la normalitate în activitatea de înfăptuire a Justiţiei', a declarat Tudorel Toader, la dezbaterii moţiunii simple pe Justiţie.
Revenirea la normalitate
El a explicat în plen ce înseamnă revenirea la normalitate. 'Revenirea la normalitate, dacă îmi permiteţi să dau un exemplu cel mai recent pe care îl ştiu, de astăzi, înseamnă să nu ai un cetăţean, indiferent ce funcţie are, dacă e primar sau nu e primar, care să-ţi fie trimis în judecată, să stea în puşcărie şi ulterior să fie achitat. Sigur că îi dă CEDO 2 - 3.000 de euro despăgubiri. Dar vă rog pe dumneavoastră - autorii moţiunii - să îmi spuneţi dacă 2 - 3.000 de euro compensează suferinţa morală, poate şi fizică, încălcarea prestigiului, demnităţii, vieţii sociale, de familie, personale sau nu. Este un act absolut intolerabil în statul de drept şi, dacă ar fi un singur exemplu acesta, ar fi bine, dar, din păcate, în ultima perioadă, vedeţi (...) din ce în ce mai multe astfel de exemple', a spus Toader. În opinia acestuia, normalitatea este să se treacă de la o politică penală represivă la o politică penală preventivă'.
'Revenirea la normalitate înseamnă, doamnelor şi domnilor deputaţi, generic vorbind, să ne cunoaştem şi să ne respectăm competenţele pe care le avem în arhitectura constituţională prezentă. Revenirea la normalitate înseamnă şi norme juridice clare, previzibile, predictibile, pe care să le înţeleagă, să le cunoască, să le respecte destinatarii normei, pe de o parte, dar şi cei care le interpretează, le aplică, pe de altă parte. Revenirea la normalitate înseamnă să ne racordăm la standardele europene, să trecem la dosarul electronic, să reducem durata de soluţionare a proceselor, să reducem numărul de achitări. Mai ales când e vorba, potrivit rezoluţiei sau deciziei, că faptele nu există. Revenirea la normalitate înseamnă să trecem de la o politică penală represivă la o politică penală preventivă. (...) Revenirea la normalitate înseamnă să reaşezăm competenţele jurisdicţionale', a precizat Toader.
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate marţi moţiunea simplă, iniţiată de PNL şi USR, intitulată 'Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)', în care cer demisia lui Tudorel Toader, pe care îl acuză, în 20 de puncte, că prin comportamentul său a 'abandonat Justiţia în mâna infractorilor' şi 'a trimis România în trecut, în perioada Năstase - Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”