"România a aniversat la 1 ianuarie 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Un deceniu de UE nu este puțin lucru și presupune o maturizare și o eleganță specifică unei țări care nu mai gândește în termeni de "stat candidat", ci de actor serios, implicat, prezent constructiv la masa negocierilor de la Bruxelles.
Din păcate, doar o parte din clasa politică românească înțelege acest lucru, nefiind în pas cu timpurile: este cel puțin hilar, pentru mulți din colegii noștri europeni, când văd încercări disperate ale unor politicieni de la noi de a se ascunde sub rochia UE, nereușind să facă o opoziție democratică și argumentată, adică de bună calitate, acasă. Bruxellesul recompensează pesonalitatea și argumentele, nu ventilarea frustrărilor individuale. E o lecție de bun simț pentru elementele restante din politica românească. Intervenția domnului ministru Toader a fost impecabilă. Prestanța sa a fost cel mai bun exemplu despre cum trebuie să se prezinte un ministru tehnocrat, aviz guvernului de anul trecut", a spus europarlamentarul Andi Cristea pentru DC News.
Amintim că Gabriel Liiceanu a fost invitat să vorbească la Comisia LIBE la propunerea grupului ECR, grup din care face parte Monica Macovei.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, la Bruxelles
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat miercuri, la Bruxelles, că grațierea nu este o soluție "miracol" pentru rezolvarea problemei privind aglomerația din penitenciare.
"Avem 27.234 de deținuți în penitenciare, avem perspectiva deloc plăcută a unei decizii-pilot de la CEDO, o perspectivă deloc plăcută de a fi condamnați pentru încălcarea condițiilor de detenție", a spus ministrul.
În plus, Tudorel Toader a spus că la nivelul ministerului se depun eforturi pentru ca România să iasă din cadrul Mecansimului de Cooperare și Verificare.
[citeste si]
Despre OUG 13, ministrul a zis: "Ordonanța 13 în sine nu a fost o problemă, ci mai degrabă a fost o problemă de procedură – când şi cum a fost adoptată. Societatea a reacţionat la faptul că ordonanţa a fost adoptată la 10-11 seara, ceea ce-i foarte adevărat şi foarte nefiresc. Numai că Guvernul putea să lase ordonanţa să intre în vigoare în ziua în care a fost publicată în Monitorul Oficial. Guvernul a dat un termen de zece zile pentru ca ordonanţa să intre în vigoare, de unde personal am bănuit mai degrabă o lipsă de abilitate în tehnica legislativă, decât un gând de a legifera în fapt de seară".
Discursul lui Liiceanu a stârnit un val de reacții
Gabriel Liiceanu a avut un discurs foarte dur la adresa Guvernului PSD-ALDE.
"Guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac penal la adresa Justiţiei. OUG 13 urma să îi scoată de sub rigorile legii în primul rând pe cei doi şefi de partide din coaliţia de guvernare (...) Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, condamnat penal şi cu dosar penal, şi-a asumat conducerea Camerei Deputaţilor. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi el cu dosar penal, a rămas preşedintele Senatului. România are în fruntea celor două camere ale Parlamentului condamnaţi penal sau cu dosar penal", a spus Gabriel Liiceanu.
"De la preşedintele Iliescu, arhitectul mineriadelor, şi până la actualul şef al PSD, trecând prin Guvernul Năstase şi Ponta, ex-premierul autor al unei lucrări de doctorat plagiate, au făcut din România, jefuind-o fără scrupule, poate cel mai sărman popor din Europa. Ţinta numărul unu a acestor oameni sun Parchetul General şi DNA", a continuat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky