Întrebat dacă le-a prezentat omologilor din statele membre decizia Curţii Constituţionale a României privind demiterea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi sau dacă şi-a schimbat părerea în această privinţă, în contextul apariţiei fostei şefe a DNA pe lista celor trei procurori care candidează pentru conducerea Parchetului European, Tudorel Toader a declarat că îşi menţine punctul de vedere.
"Nu mi-am schimbat şi, de regulă, eu când îmi exprim un punct de vedere, îl exprim documentat, ulterior rareori mi-l schimb. Comunicarea a fost facilitată de asociaţiile profesionale de magistraţi, care înţeleg că s-au adresat miniştrilor, sigur, de pe poziţii oarecum diferite. Din câte am aflat eu, informaţiile deja sunt circulate şi ajunse la miniştrii de justiţie, nu de la mine, ajunse la miniştrii de justiţie, ajunse chiar şi la Parlamentul European", a precizat ministrul Justiţiei, pentru Agerpres.
El a adăugat că alegerea procurorul şef al Parchetului European cade în sarcina Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, nefiind responsabilitatea sa ca ministru al Justiţiei din România. Potrivit unui document apărut în spaţiul public, Laura Codruţa Kovesi este prima pe o listă scurtă de trei procurori dintre care va fi selectat şeful Parchetului European.
Vezi şi: Scut Deveselu - Rusia solicitare distrugere. Ce spune Bogdan Chirieac
Dăncilă, replică după refuzul lui Iohannis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată