TM2023/ Festivalul de operă şi operetă din Parcul Rozelor, pe agenda culturală a Timişoarei în acest weekend
Timişoara Capitală Europeană a Culturii TM2023 aduce în zilele următoare cel mai aşteptat festival al verii, cel de operă şi operetă în aer liber, organizat la fiecare sfârşit de lună august de Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) în Parcul Rozelor din oraş, un festival cu muzică din toate genurile, în Pădurea Bistra, care conectează Timişoara de comune periurbane şi altul, de muzică clasică.
Totodată, Teatrul Naţional Timişoara deschide stagiunea cu un spectacol-coproducţie realizat alături de artişti din Austria şi Luxemburg, iar agenda evenimentelor culturale continuă cu expoziţii, ateliere, prezentări de identităţi culinare.
*
Opera Naţională Română din Timişoara continuă tradiţia evenimentelor din Parcul Rozelor şi prezintă, de vineri până duminică inclusiv, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor, cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului de operă şi operetă în aer liber, un eveniment unic în peisajul liric din regiune.
Publicul va avea bucuria de a se reîntâlni în cele trei seri, începând cu ora 20.30, cu muzica lui Giuseppe Verdi în "Aida", cu cea a lui Franz Lehar, în "Văduva Veselă" şi din nou Verdi, în "Traviata"
*
Vineri, de la ora 12.00, pasionaţii artei gastronomice sunt invitaţi la un nou eveniment culinar, în cadrul seriei "Lecturile Culinaria Banatica", când vor explora fascinanta temă a "Identităţii culinare locale" alături de invitaţi, la "Grătarul cu ştaif" din Piaţa Unirii. De la tradiţional la modern, amestecuri culturale şi provocări în industria culinară, toate vor fi discutate într-un dialog moderat de Caius Merşa, iniţiatorul proiectului.
*
Sâmbătă, Fundaţia Triade şi Galeria Bel Art Novi Sad, vă aşteaptă la Cazarma U, de la ora 14.00, la finisajul "Untitled. Sculpture after Sculpture", unde este prezentată expoziţia de sculptură sârbă curatoriată de Sava Stepanov, oferind tuturor vizitatorilor ocazia de a descoperi evoluţia sculpturii sârbe de la începutul acestui secol, sub semnătura a 25 de artişti prezenţi în cadrul proiectului.
Citește continuarea pe: https://www.spectacola.ro/tm2023-festivalul-de-opera-si-opereta-din-parcul-rozelor-pe-agenda-culturala-a-timisoarei-in-acest-weekend_32043.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News