Titluri către persoane fizice. Ciolacu (PSD): NU se face așa ceva!
Marcel Ciolacu a vorbit despre măsurile economice în contextul crizei generate de noul coronavirus.
Președintele interimar al PSD acuză Guvernul Orban că nu ia măsuri europene și nu are o gândire economică potrivită anilor 2020 în ceea ce privește criza generată de COVID-19.
„Noi nu vindem titluri către persoane fizice. Persoanele fizice își depun banii la bancă iar noi cumpărăm titlurile de la bancă. Aceste titluri, pentru ca băncile să nu se blocheze, sunt răscumpărate de Banca Națională a României. Depozitarul de titluri în acel moment devine Banca Națională. Este o suveică fără perspectivă. Nu e o gândire economică europeană, deschisă, a anilor 2020.
Nu spun că au fost favorizate băncile, în situații de criză ai nevoie de bănci stabile și puternice, dar statul trebuie să se implice să facă regulile. De ce să suporte doar pensionarii acest efort? Toată lumea trebuie să suporte, inclusiv băncile. Nu am reușit până acum să atragem din exterior banii necesari pentru finanțarea economiei românești”, a precizat Marecel Ciolacu, la DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News