Data publicării:
Titlul de doctor poate fi anulat la cererea Ministerului Educației. Cooperare cu CNATDCU pentru a găsi soluțiile potrivite care să respecte regulile constituționale
Ministerul Educaţiei a transmis vineri că va coopera cu Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor Didactice şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru a găsi soluţiile "potrivite" care să respecte regulile constituţionale şi legale, "pentru a construi o nouă paradigmă" de gândire a sistemului de analiză şi verificare a încălcării normelor de etică.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de minister, joi, a avut loc prima şedinţă a CNATDCU de la preluarea mandatului de către Ligia Deca, iar, "la invitaţia" preşedintelui interimar al Consiliului, Mircea Dumitru, la reuniune au participat ministrul Educaţiei şi secretarul de stat Gigel Paraschiv, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale Juridică şi Control.
"Împreună putem asigura respectarea Constituţiei şi a legilor acestui stat. Suntem parte a aceleiaşi proceduri legale şi, deşi avem responsabilităţi partajate, ne rămâne obligaţia respectării principiului legalităţii, ca temei al statului de drept. Pentru a sprijini activitatea CNATDCU, în cadrul şedinţei, am discutat şi despre nevoile Consiliului, menite să eficientizeze şi să faciliteze activitatea membrilor săi", se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.
Expertiza CNATDCU este "esenţială" pentru a identifica soluţiile care să conducă la respectarea legii şi la realizarea obiectivului "strategic" de asigurare a unui cadru de integritate şi eficienţă pentru studiile doctorale, iar conducerea Ministerului Educaţiei se bazează pe sprijinul consiliului în acest proces, se menţionează în comunicat.
"Ce ne uneşte pe toţi este că ne dorim să fim parte a soluţiei pentru atingerea unui obiectiv comun: asigurarea unui mediu academic bazat pe integritate şi calitate. Considerăm că trebuie să construim o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză şi de verificare a încălcării normelor de etică, iar noile legi ale Educaţiei reprezintă cel mai bun prilej în acest sens", se susţine în comunicat.
Pe agenda discuţiilor de joi, s-au aflat, printre altele, efectele Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, problema justiţiei constatative, aspecte organizatorice specifice activităţii CNATDCU. Direcţia Generală Juridică şi Control a Ministerului Educaţiei a explicat implicaţiile Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022.
Titlul de doctor poate fi retras
Astfel, titlul de doctor poate fi retras pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională doar dacă nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.
Totodată, titlul de doctor poate fi anulat la cererea Ministerului Educaţiei, în calitate de autoritate emitentă a ordinului de ministru, în temeiul art. 1, alin. (6) din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea termenului de un an de la data emiterii actului pentru introducerea acţiunii în anulare, se explică în comunicat.
Conform acestuia, CNATDCU sau Ministerul Educaţiei nu au competenţa de a reevalua fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, controlul de legalitate făcând referire la aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/atribuire în vigoare, la momentul acordării titlului.
Curtea Constituţională a stabilit că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu legea fundamentală, atât instanţele, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei şi să o aplice ca atare.
"În acest context, activitatea CNATDCU se poate derula doar cu respectarea Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022", se mai arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.
USR i-a reproşat ministrului Educaţiei, Ligia Deca, faptul că prin prezenţa sa la şedinţa CNATDCU ar fi încercat intimidarea membrilor acestuia, astfel încât să nu verifice teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode.
"Gestul ministrului Educaţiei de a împiedica o instituţie a statului român să-şi îndeplinească atribuţiile este ruşinos şi de neacceptat, în condiţiile în care CNATDCU a primit două sesizări privind posibilul plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode", se arăta într-un comunicat al Uniunii Salvaţi România.
"Cum să te duci tu, ministru, să te foloseşti de poziţia ta de ministru al Educaţiei, ca să blochezi să nu fie analizată teza de doctorat a unui coleg în Guvern şi partid? Invocând motive şi chichiţe procedurale, exact pe metoda Cîmpeanu sau Iordache în trecutul nu chiar îndepărtat. Chiar nu vezi niciun conflict flagrant de interese şi de bun-simţ? Nu aşa se operaţionalizează 'România Educată în literă şi în spirit', doamna ministru", a afirmat senatorul USR Ştefan Pălărie, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News