"Am avut, până acum, peste 60.000 de cursanţi. Asta s-a întâmplat în ultimii zece ani şi avem o reducere foarte mare a numărului de victime. 60.000 de cursanţi înseamnă 1% din numărul şoferilor activi din România. Statistic, 1% din şoferii din România produc, anual, 18 morţi. Ai noştri 60.000 au produs în zece ani un singur mort. 1% din şoferii din România produc anual în jur de 82 de răniţi grav. Ai noştri au produs, în zece ani, vreo patru răniţi grav. 1% din şoferii din România produc, anual, 280 de răniţi uşor. Ai noştri au produs circa zece, în zece ani.
Ce înseamnă asta? Cursurile de conducere defensivă au următoarele efecte: efect de protecţie a muncii, iar cel care vine la un curs de conducere defensivă, pe lângă fapul că învaţă anumite lucruri, este tras de mână, este atenţionat şi i se spune 'vezi că ţi se poate întâmpla acest lucru', iar când pleacă de acolo pleacă mult mai conştient.
În cursul de conducere defensivă avem şi prezentări de filmări cu accidente grave şi urâte. Am avut cazuri în care au ieşit unele persoane din sală, am avut o doamnă care a început să plângă. Sunt câteva cazuri speciale. Dar cu siguranţă orice acţiune şi orice gest care trage de mână şoferul poate să ducă la reducerea numărului de accidente", a explicat Titi Aur.
"A face acest lucru în timpul şcolii de şoferi este ineficient"
"Dar a face acest lucru în timpul şcolii de şoferi este ineficient. Şi spun de ce: în toată lumea în care se fac cursuri de conducere defensivă acestea se fac periodic, o dată la 1-3 ani şi nu încep o dată cu şcoala de şoferi. Asta pentru că persoanele care încep şcoala de şoferi învaţă să manevreze maşina, învaţă unde sunt pedalele, unde este schimbătorul, învaţă gabaritul maşinii, învaţă să circule pe dreapta. Dacă vii cu informaţii de genul 'la câte secunde să te uiţi în oglindă, ce faci dacă maşina glisează, etc...' l-ai ameţit de nu mai înţelege nici cum să parcheze.
Acolo unde sunt sisteme controlate logice de învăţământ sau de educare a şoferilor - cum e Austria - se face aşa: faci şcoala de şoferi, iar după şase luni, un an, eşti obligat să vii la curs de conducere defensivă. Altfel nu mai este valabil permisul. Asta pentru că prima dată înveţi noţiunile de bază ale conducerii, iar când crezi tu că ai început să stăpâneşti maşina şi începi să te simţi regele şoselelor vii să îţi arăt ce ţi se poate întâmpla.
Şcoala de şoferi trebuie să fie bine pregătită pentru a transmite principalul set de informaţii iar apoi, periodic, să faci cursuri de conducere defensivă. Asta se întâmplă în toată lumea: scade drastic numărul de accidente după urmarea unui astfel de curs", a declarat, pentru DC News, Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol