Știre despre judecătorul Mustață. Ciutacu, remarcă despre anumiți jurnaliști
Victor Ciutacu a făcut un comentariu vizavi de jurnaliștii care nu au dat știrea că judecătorul Stan Mustață a murit.
”Vorbeam cu Mana. Despre o specie bizară de (sub)oameni. Ziariști încă în exercițiu sau foști jurnaliști. Care au ales activismul militant. E treaba și lor. Și, evident, a celor care-i țin pe bani. Că nu se hrănesc cu aer. Unii dintre ei chiar au făcut, cândva, performanță în presă. Dar le-a trecut. Astăzi au ajuns la apogeu. Moartea unui (controversat) judecător, în detenție, e o știre. Care, dacă ai vreo treabă cu meseria asta păcătoasă, nu poate să treacă neremarcată; nu obligatoriu comentată. Ei bine, fiindcă informația nu convine plătitorilor și scopurilor militantismului poreclit civic, toți s-au întors cu spatele. Ca pe vremuri. "Dacă nu dăm noi, nu există". La fel de greșit și acum ca și atunci. Informația circulă. Și lumea vede. Ba chiar judecă...”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.
Judecător Stan Mustață, aflat în detenție, a murit miercuri seara, în urma unui infarct miocardic, potrivit avocatei sale.
Lorette Luca a anunțat, la Antena 3, că Mustaţă a fost transferat la ora 02:00 noaptea de la Penitenciarul Rahova, la Penitenciarul Giurgiu, deşi starea sa de sănătate era deteriorată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News