Data publicării:

Tineri evadaţi din Centrul de Reeducare Buziaş. Poliția este în alertă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Interventie politie
Interventie politie

Doi tineri au evadat din Centrul de Reeducare Buziaş, județul Timiș. Aceștia sunt în prezent căutaţi de efective lărgite de poliție.   

Doi tineri, cu vârste de 19 şi 21 de ani, care aveau de ispăşit condamnări în Centrul de Reeducare Buziaş, şi au evadat marţi seara, sărind gardul împrejmuitor, sunt căutaţi de efective poliţieneşti lărgite, din toate structurile din zonă.

"Cei doi tineri care au evadat marţi seara, iar până acum nu s-a reuşit prinderea lor. Sunt căutaţi în continuare şi se fac cercetări", a declarat miercuri, pentru Agerpres, înlocuitorul purtătorului de cuvânt al Centrului de Reeducare Buziaş, Florentina Savu.

Cine sunt cei care au evadat

Potrivit unui comunicat al Centrului de Reeducare Buziaş, remis Agerpres, este vorba despre Soare Claudiu Florin, în vârstă de 19 ani, care avea de ispăşit o pedeapsă de un an şi zece luni pentru furt calificat, respectiv despre Teglas Samuel, în vârstă de 21 de ani, care avea o condamnare de doi ani şi 204 zile, pentru tăinuire.

"În vederea capturării acestor persoane, au fost dispuse măsurile specifice, respectiv alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul Centrului Educativ Buziaş, blocarea căilor de acces pe posibile direcţii de deplasare, precum şi cooperarea cu IPJ Timiş, IGPF, IGPR, IJPF Timiş, IJJ Timiş, Poliţia Oraşului Buziaş şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj. De asemenea, conducerea Centrului Educativ Buziaş a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului", menţionează comunicatul.

Evadarea a fost premeditată

Potrivit unor surse judiciare, evadarea a fost premeditată, cei doi au simulat o stare de agitaţie în celulă, pentru a-l determina pe supraveghetor să deschidă uşa încăperii, pentru verificarea situaţiei. În acel moment, trei tineri deţinuţi din celulă l-au atacat, unul dintre ei l-a imobilizat prin strangulare pe supraveghetor, iar cei doi au reuşit să evadeze. Cel de-al treilea a fost prins de angajaţii centrului.

În apropierea centrului se află o pădure care se desfăşoară pe raza mai multor localităţi din judeţ, dar şi dincolo de judeţul Timiş. Din Centrul de Reeducare de la Buziaş au mai evadat în ultimii ani tineri, dar toţi au fost prinşi în cel mult câteva zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel